Deasupra valului


Muzica reprezintă în mod cert una din pasiunile cele mai adânc infiltrate în fiinţa mea, fapt pentru care astăzi – ca în multe alte dăţi – vă voi vorbi despre instrumentul care mi-a armonizat copilăria, vioara.

Nu cred că o prezentare tehnică şi-ar avea rostul aici (cum şi din ce e alcătuită), fiindcă  asta pentru necunoscători contează mai puţin sau chiar deloc. Totuşi, cei interesaţi pot găsi aici respectivele informaţii. Instrumentele cu coarde existau încă din Evul Mediu, prin acestea înţelegându-se instrumente la care se cânta cu ajutorul unui arcuş. Perioada renascentistă presupune schimbări şi la nivelul instrumentelor, Italia fiind aşadar patria-mamă a ceea ce numim noi astăzi vioară. Mai concret, Andrea Amati devine fondatorul celei mai importante şcoli de fabricare a viorii, secolul al XVI-lea fiind un secol de referinţă pentru gentilul  instrument. Vioara face parte din familia violei, a violoncelului şi a contrabasului, fiind însă cea mai fragilă dintre toate şi atingând sunetele cele mai înalte.

De ce vioara? Pentru că exprimă sensibilitate. Atinge cu o uşurinţă remarcabilă chiar şi cel mai întunecat colţ al inimii, şi asta în timp record. Cred că instrumentul ăsta cu numai patru coarde şi un arcuş cunoaşte limbajul sufletului meu mai bine decât multe fiinţe grăitoare complexe cum sunt oamenii; atât de sofisticaţi în evoluţie, însă atât de rudimentari în comunicare. Vă mărturisesc că pentru mine era o corvoadă şcoala de muzică „Augustin Bena” la care mergeam după orele de la şcoala generală la care studiam. Nu e deloc amuzant să cari după tine o cutie care poartă înăuntrul ei o vioară (de dimensiuni uriaşe pentru momentul celor 8 ani ai mei), şi să mai şi petreci o zi întreagă la ore: dimineaţa limba română şi matematică, seara vioară şi teorie. Doamne, cât de greu mi se părea să ţin pasul cu tot ce mi se cerea! Ce nu ştiam, însă, este că vina nu era a viorii mele, nici a profesoarei care nu înţelegea dorinţa mea de a fi oriunde altundeva decât acolo, în faţa uriaşei cărţi brăzdate cu portative înspăimântător de sofisticate. Era momentul în care copilul din mine învăţa să înfrunte primele responsabilităţi, iar pentru ce am învăţat atunci le voi fi veşnic recunoscătoare părinţilor care m-au împins înspre vioară.  De ce, probabil că vă întrebaţi. Ei bine, atunci am învăţat disciplina, ordinea în acţiuni şi gânduri, concentrarea atât la ce scrie în partitură, cât şi la dirijarea arcuşului, baterea măsurii cu piciorul şi mişcările degetelor pe coarde (toate simultan). În scurtă vreme, am ajuns să iubesc examenele de creaţie, partiturile nefiind preferatele mele. Din păcate din cauza situaţiei ingrate de a fi la şcoală de dimineaţa pănă seara drumul meu înspre sălile vechi şi uitate ale şcolii de muzică a luat sfârşit după câţiva ani. Oricum, gustul pentru muzica instrumentală mi-a rămas intact de-a lungul anilor, fapt pentru care mă găsesc acum încercând să vă conving să ascultaţi pe lângă  toate hiturile comerciale de la radio, şi muzică suavă, neatinsă de  vulgaritatea prezentului.  Fie că o ascultaţi din plăcere, fie că doriţi o simplă deconectare de la haosul cotidian, vă propun să îi acordaţi o şansă gingăşiei, fragilităţii din care ia naştere frumuseţea, sublimului…sau într-un cuvânt, viorii.

Iar pentru că viaţa ne învaţă deseori că „verba volant”, vă împărtăşesc cu sufletul deschis clipul de mai jos, nu numai pentru delicateţea sunetelor, ci şi pentru peisajele încântătoare. În speranţa că de-acum nu veţi mai închide uşile acestui instrument, vă doresc audiţie plăcută!

RULES:
1. Put your music player on shuffle.
2. Press forward for each question.
3. Use the song title as the answer to the question even if it doesnt make sense. NO CHEATING!
4. Bold the questions and with the answers, give your own comments on how it relates to the questions.

1.How are you feeling today?

Bon Jovi- She’s A Mystery – aşa e, dragă winamp, sunt un mister pentru lumea asta.

2.Will you get far in life?

Shaggy- Luv Me Luv Me – bineînţeles, pentru că „love makes the world go round”;  şi pe mine, se pare.

3.How do your friends see you?

Mike Oldfield & Maggie Reilly- Moonlight Shadow – (acum chiar râd) dragii mei prieteni, nu ne mai întâlnim pe-nserat ca să nu mai fiu doar o fantomă în bătaia lunii. 😀

4.Will you get married?

Westlife- Something Right – m-am topit în mod oficial (pentru cei care nu ştiu, sunt o fiinţă care respiră romantism).

5.What is your best friend’s theme song?

Nickleback- Side of a Bullet – şi dacă cine se aseamănă se adună, suntem…good girls gone bad?! 😀

6.What is the story of your life?

Nickleback- Someone That You’re With – oh da, categoric!

7.What was high school like?

Michael Bolton & Lady Gaga- Murder My Heart – vai…no comment.

8.How can you get ahead in life?

Lady Antebellum- Need You Now – winamp a stabilit: funcţionez în echipă.

9.What is the best thing about your friends?

Sandra- In The Heat Of The Night – cine ştie, cunoaşte! eu ce să mai zic :))

10.What is in store for this weekend?

ABBA- Angeleyes – ups 😀

11.What song describes you?

Ace Of Base- Don’t Turn Around – nu plec. cookies? :))

12.To describe your grandparents?

Biondo- Shine – vor străluci mereu în inima mea, ce e adevărat.

13.How is your life going?

Nickleback- Fight For All The Wrong Reasons – uau! ce mai spirit combatant. mai trebuie să îmi şi direcţionez energia spre ceva…”right” din câte spune winamp.

14.What song will they play at your funeral?

Shaggy- In The Summertime – dacă toată viaţa voi fi cu zâmbetul pe buze, bănuiesc că nu se poate altceva decât o melodie veselă şi la încheiere.

15.How does the world see you?

No mercy- Kiss You All Over – ok…la asta nu mă aşteptam!! :))

16.Will you have a happy life?

Glen Medeiros- Nothing’s Gonna Change My Love – şi din nou: visare, o, dulce visare! se pare că biletul meu spre fericire va fi mereu ştampilat de Cupidon, Eros, cum vreţi voi.

17.What do your friends really think of you?

ABBA- Waterloo – prietenii ştiu de ce!

18.Do people secretly lust after you ?

Milli Vanilli- Girl You Know It’s True – măi oameni buni….winamp vă acuză! :))))

19.How can I make myself happy?

ABBA- I Have A Dream – daaa! nici că se putea nimeri ceva mai adevărat (şi am multe vise, nu doar unul).

20.What should you do with your life?

Amy MacDonald- This Is The Life–  Nu degeaba în limba engleză „present” semnifică atât prezent, cât şi cadou. Prezentul este un cadou, aşa că să-l trăim! Apoi, vedem noi ce şi cum..:))

Acestea fiindu-mi mărturisite de winamp, vă recomand acest test ca pe ceva plin de amuzament. Enjoy!



Iubesc dansul într-atât încât ma declar depedentă. Nu mă refer la stilurile de dans pe care le practic, ci la activitate în sine. Consider dans chiar şi momentul în care, trecând prin staţia de pe „Memo” , aud muzică şi dau din mâini (într-o manieră amuzantă din câte am înţeles), sau când sună telefonul şi mă mişc  ritmic în loc să răspund, pentru că -evident- am ales o melodie care îmi place. Aşadar, pentru mine dansul nu e doar în club  cu haine asortate şi într-o mulţime de oameni. Nici doar pe scenă în costume sclipitoare şi având în faţă nenumărate priviri pline de admiraţie. E orice zvâcnire a trupului la sesizarea vibraţiilor muzicii, indiferent de context. E răspunsul sufletului la armoniile pe care sunetele le creează, indiferent de starea emoţională.

„Microbul latino” m-a prins cu garda jos în toamna anului 2007, când m-a acaparat complet şi de la prima vedere. Îmi amintesc perfect seara aceea,  când, fiind o vreme imposibilă, trebuia să găsesc urgent un adăpost  iar singura opţiune părea a fi un local undeva pe o străduţă puţin cunoscută mie. Planul era o ciocolată caldă sau un ceai fierbinte, însă nimeni nu venea să ia comanda. „Ciudat pentru un local”, spunea o prietenă cu care împărtăşeam experienţa. Decizând să văd cine şi de ce nu face nimic, am pornit timidă înspre a doua încăpere, unde…surpriză! se ţineau cursuri de dans. Parchetul lucios, oglinzile de jur împrejur, vederea către someş, o adunătură de oameni care râdeau şi ascultau cu atenţie numărătoarea „un, doi, trei, cinci, şase, şapte”, pentru a reintra pe ritmul pe care îl pierduseră, ritmul care mă făcea să închid ochii şi să simt… Toate acestea m-au cucerit atunci într-un mod inexplicabil, şi mă recuceresc de fiecare dată când aud muzica şi încep să mă pierd în dans.

În ultima vreme în România, şcolile de dans latino şi-au diversificat paleta de abordare a dansurilor, cuprinzând pe lângă deja consacratele  salsa (New York style, LA style), bachata şi merengue, şi cha-cha, rumba guaguanco, rueda, respectiv tango. Dată fiind complexitatea fiecărui stil de dans în parte, în această postare vă voi vorbi despre salsa.

Avându-şi originile în stilul de dans „son” (apărut în jurul anilor 1920), salsa este deschisă improvizaţiei, fiind astfel într-o continuă evoluţie. Aşadar, stilurile moderne ale acestui dans sunt deseori denumite după zonele geografice în care s-au dezvoltat, câteva dintre caracteristicile acestora incluzând: timpii, paşii de bază, mişcări ale corpului, întoarceri şi figuri, atitudine, precum şi felul în care se ţin partenerii (poziţia de dans). A devenit, de asemenea, foarte popular printre dansatori să îmbine salsa cu alte tehnici de dans, creând astfel un „styling” extrem de variat dar şi reconfortant datorită eradicării monotoniei cauzate de rutină. Fiind un dans pe 8 timpi dintre care se dansează doar 6  – 2 timpi făcându-se pauză-  salsa se dansează pe timpul 1,2 sau 3 (dansatorii pe 3 sunt, însă, puţini). Rămân aşadar ca stiluri  LA style „on 1”, respectiv New York style, „on 2”. Mărturisesc că dansul pe 2 mi se pare mai dificil datorită faptului că în România accentul este pus pe predarea şi practicarea dansului pe timpul 1. Totuşi, în cadrul şcolii de dans Salsa Brillante a cărei membre mă declar cu voioşie, am descoperit şi savoarea acestui stil pe 2, New York style.

Şi pentru că vorbele pălesc în faţa faptelor, urmează o coregrafie a prietenilor şi colegilor mei „brillianţi”, prezentată la Festivalul Naţional de Salsa din ianuarie 2010 (coregrafie pe timpul 2).

Şi încă un dans, freestyle de această dată („dans la liber”, fără coregrafie), prima parte fiind o bachata, iar a doua o salsa.

Que viva la salsa!

La Tour Eiffel

Paris, oraşul iubirii, capitala Franţei,…spuneţi-i cum vă pofteşte inima. Pentru mine a fost şi va rămâne oraşul pe care îl iubesc.Din fercire am avut ocazia să vizitez acest oraş, chiar dacă fugitiv. Cei care aţi mai fost ştiţi, probabil, că două zile nu sunt suficiente pentru a gusta din tot ceea ce ascunde boemul oraş. Oricum, timpul a suferit modificări de proporţii, dilatându-se în aşa hal încât a cuprins în el şi cele mai mărunte amintiri. Spre bucuria mea!

Acum doi ani, în exact această perioadă a anului, am pornit într-un mini tur prin Europa în urma câştigării locului patru în cadrul unui concurs iniţiat de UE pentru tineri. Premiul a fost dreptul echipei de a petrece o zi de  europarlamentar, însă lucrurile s-au derulat în aşa fel încât s-a realizat acest mini tur de care vă spuneam. Un punct important în „periplul” nostru intracontinental l-a constituit, desigur, Parisul. Primul contact vizual cu oraşul a avut loc după căderea întunericului, aşa că în momentul în care murmuram cu entuziasm:” Ah! Paris…!” , oraşul luminilor arăta precum universul luminilor, amuţind întreg autocarul gălăgios până în acel moment. Numai vocea ghidului răsuna la fel de monotonă: „Am ajuns în Paris. Capitala Franţei, situată…” restul  cuvintelor sunând ca nişte mormăieli undeva departe, în timp ce pentru mine timpul îngheţase. Imaginea roiului de lumini de pe  Champs-Élysées, completată de măreţia monumentului L’Arc de Triomphe, precum şi decoraţiunile de sezon au făcut ca vizita noastră să capete alură de basm. Iar  momentul în care am zărit simbolul parizian a fost…”Uau!”  La Tour Eiffel! Nu ştiu dacă toate aceste reacţii bâlbâite de uimire ar mai fi avut loc dacă primul contact ar fi fost ziua, sau dacă nu erau decoraţiunile de iarnă. Cert este că  mulţimea copleşitoare de indivizi care stă la coadă ca să urce în turn, varietatea lingvistică ameţitoare, precum şi cei care încearcă să vândă oricui suveniruri împrăştie în toate zările viaţă, atât de multă viaţă! Atenţie însă, să rămâneţi în grupuri  în preajma turnului, pentru că „afaceriştii”au tendinţa de a „forţa” achiziţionarea obiectelor pe care le vând.

După vizita făcută faimosului monument, ne-am îmbarcat pe vaporaşul care ne-a oferit momente incredibile pe Sena. Monumente cu structuri arhitectonice impresionante pot fi admirate pe ambele maluri ale Senei, ce-i drept, poate puţin cam înalte, iar podurile ornamentate cu detalii de toată frumuseţea (în special Pont Alexandre III) întregesc peisajul. A urmat străbaterea străzilor în lung şi-n lat, a trării unui altfel de „nightlife” decât claustrarea în nişte spaţii afumate care cel mai probabil nu erau cu mult diferite de cluburile de acasă.

Pentru ziua a doua va trebui să scriu un alt post având în vedere cât m-am întins cu vorba aici. Oricum, ar fi atât de multe de spus despre Paris încât mă îndoiesc că puteam eu cuprinde tot într-un postare.

A bientôt alors!
(Va urma…)

Aşa vreau să-mi încep primul post din anul nu demult început, 2011. Cu o piesă şi un clip de care m-am îndrăgostit de la prima audiţie şi vedere. De ce? Pentru că exprimă cel mai bine tot ce îmi şi vă doresc în acest Nou An…Iubire, copilărie, inocenţă, maturitate, curaj, prietenie, vise, realităţi împlinite, şi aripi puternice pentru a vă putea atinge idealurile poate prea înalte pentru 2010.

Aş avea atât de multe de scris despre 2010, însă acest post vreau să fie o privire înainte şi nu una înapoi. Aşa că poate voi face şi un review al momentelor care mi-au tăiat respiraţia, al clipelor în care am vrut ca timpul să îngheţe pentru a le păstra pentru totdeauna, al noilor prietenii legate, al vechilor prietenii consolidate, al iubirii mereu surprinzătoare…

Îmi vine să râd când constat numărul proiectelor care îşi aşteaptă sfioase deadline-urile, iar eu nu pot să fac altceva decât să fac urări pentru Anul Nou…de Bobotează :)).

Fie ca acest nou an să însemne pentru noi toţi un suflet mai cald şi ochi  mai blânzi! Şi deadline-uri cât mai îndepărtate.

Etichete: , , ,

Ştim cu toţii ce înseamnă perioada dinaintea Crăciunului: curăţenie, goana după cadouri, prelungirea exasperantă a aşteptării la casele de marcat, mâncare din belşug, care pentru iubitorii artei culinare tinde să acapareze toată pregătirea, împodobitul bradului, şi alte activităţi de sezon.

Desigur, cei apropiaţi ştiu că am jurat dragoste eternă artei culinare, însă pentru cei care află asta abia acum am să încerc să dezvălui câte puţin din pasiunea mea gastronomică. Iubesc mâncarea, prepararea ei, ingredientele ei aromate, mirosul ei proaspăt şi îmbietor, şi desigur, gustul ei delicios. Nu consider că acest subiect ar trebui tratat cu mai puţină atenţie şi implicare datorită posibilei banalităţi de care poate fi acuzat, fiind vorba până la urmă de o pasiune asemenea grădinăritului sau cântatului.

Şi pentru a nu mă eticheta singură drept „mâncăcioasă” şi atât, vreau să accentuez şi plăcerea gătitului pe care din păcate nu am simţit-o demult din cauza unei convalescenţe enervante. Dar în sfârşit mă pot refugia în bucătărie, unde mai multe hobby-uri ale mele se întâlesc profitând de momentul creativ (mă refer la cântat şi dansat).

Şi pentru că vreau să vă şi amuz niţel, după multe ore de curăţenie istovitoare prin sertarele mele  (haos inimaginabil de regulă) am găsit astăzi jurnalul ţinut de mama despre naşterea şi primii ani din viaţa mea şi ai fratelui meu.  Bineînţeles că am fost înduioşată să citesc câţi centimetri aveam, când am spus primul cuvânt, când am umblat şi aşa mai departe. Cu toate acestea hazul meu a fost provocat de secţiunea „mâncăruri favorite” unde mama trecuse din timpul prunciei mele cuvintele: „carne, fructe, ciocolată” . Iată cum, titlul se adevereşte, eu până astăzi considerând ciocolata ca parte importantă a vieţii mele.

Şi pentru că aţi rezistat să citiţi până aici, am să vă ofer drept recunoştinţă o reţetă simplă şi delicioasă în special pentru iubitorii de ciuperci.

  • ciuperci champignon
  • şuncă
  • caşcaval răzuit
  • sare, piper (opţional)

Se taie mărunt şunca, se aşează în ciupercile decojite în prealabil şi se pune caşcavalul peste. Se asezonează şi se pun la cuptor sau în tigaie sub capac, pentru a se rumeni ciupercile şi pentru a se topi caşcavalul. Nu trebuie ţinute mult, depinde de gust. Se servesc calde şi cu multă poftă.

Poftă bună!

Christmas songs!! Şi mă fac să simt cu adevărat frumuseţea celei mai vesele sărbători din an. Şi pentru că Bon Jovi este unul din preferaţii mei, am fost deosebit de încântată să-i constat talentele vocale  în nişte cântece superbe de Crăciun.  Pentru iubitorii rock-ului, ai lui Bon Jovi, ai Crăciunului, şi a ce mai vreţi voi, I give you…

  • Bon Jovi- Bells will be ringing
  • Bon Jovi- Back door Santa
  • Bon Jovi- I wish everyday could be like Christmas

Ho ho ho ho! Hey hey hey hey! 😀

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 5 urmăritori

Iunie 2017
L M M M V S D
« Feb    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930